InfoWatch

InfoWatch

Abonare la serviciul InfoWatch:







 
Enterprise Europe Network
username

creati un cont nou creati un cont

Stiri EENultimele noutati din reteaua EEN

Abonati-va la feed-ul de stiri

Uniunea energetica: Comisia Europeana a prezentat pachetul privind securitatea energetica durabila

18.02.2016
 

Comisia a prezentat  un pachet de masuri privind securitatea energetica, avand drept scop pregatirea UE in vederea tranzitiei energetice mondiale si a eventualelor intreruperi ale aprovizionarii cu energie. Securitatea energetica reprezinta una dintre pietrele de temelie ale strategiei privind uniunea energetica, care constituie o prioritate politica esentiala a Comisiei Juncker.

Pachetul prevede o gama larga de masuri menite sa consolideze capacitatea UE de a face fata intreruperilor aprovizionarii cu gaze. Printre aceste masuri se numara moderarea cererii de energie, cresterea productiei de energie in Europa (inclusiv a energiei provenind din surse regenerabile), dezvoltarea in continuare a unei piete energetice interne functionale si pe deplin integrate, precum si diversificarea surselor energetice, a furnizorilor si a rutelor. Mai mult, propunerile confera un plus de transparenta pietei energetice europene si pun bazele unei mai mari solidaritati intre statele membre.

Pachetul privind securitatea energetica se inscrie in contextul noului acord global si universal privind schimbarile climatice, adoptat de liderii mondiali la 12 decembrie 2015 la Paris.

Acordul de la Paris a transmis un semnal puternic intreprinderilor si factorilor politici, trasand o traiectorie ireversibila in ceea ce priveste energia curata si creand conditiile unei tranzitii energetice globale.

 

In ce consta pachetul adoptat de Comisie? 

 

Regulamentul privind securitatea aprovizionarii cu gaze

 

Gazele joaca un rol esential in tranzitia catre o economie cu emisii scazute de carbon si ramane un element important al mixului energetic al UE. Cu toate acestea, ca urmare a dependentei actuale de surse energetice externe, UE trebuie sa consolideze capacitatea pietelor sale de a face fata eventualelor intreruperi ale aprovizionarii cu gaze. Pentru a profita din plin de beneficiile unei piete lichide si competitive, este nevoie de o transparenta sporita a pietei de gaze a UE. Ca solutie la aceasta fragilitate a sistemului, Comisia propune trecerea de la o abordare nationala la o abordare regionala in ceea ce priveste elaborarea masurilor de securitate a aprovizionarii. Mai mult, propunerea introduce principiul solidaritatii intre statele membre, pentru a garanta aprovizionarea cu energie a gospodariilor si a serviciilor sociale esentiale, precum asistenta medicala, in cazul in care aprovizionarea acestora este afectata de o criza majora. 

 

O decizie cu privire la acordurile interguvernamentale in domeniul energiei

 

UE trebuie sa se asigure ca acordurile interguvernamentale semnate de statele sale membre cu tarile terte si care sunt relevante pentru securitatea aprovizionarii cu gaze a UE sunt mai transparente si ca ele respecta pe deplin dreptul UE. In acest sens, aceasta decizie introduce o verificare prealabila de catre Comisie a compatibilitatii. Evaluarea prealabila face posibila verificarea compatibilitatii cu normele din domeniul concurentei si cu legislatia privind piata energetica interna inainte de negocierea, semnarea si parafarea acordurilor. Va fi necesar ca statele membre sa tina seama pe deplin de avizul Comisiei inainte de semnarea acordurilor. 

Gazul natural lichefiat (GNL) si strategia privind depozitarea gazelor naturale

Europa este cel mai mare importator de gaze naturale la nivel mondial. Capacitatea globala de import de GNL a Europei este semnificativa, ea fiind in prezent suficient de mare pentru a satisface aproximativ 43 % din cererea totala actuala de gaze (2015). Cu toate acestea, se constata in continuare o serie de disparitati regionale semnificative in ceea ce priveste accesul la GNL. Comisia stabileste o strategie privind gazul natural lichefiat (GNL), care va imbunatati accesul tuturor statelor membre la GNL ca sursa alternativa de gaze. Elementele esentiale ale acestei strategii sunt: consolidarea infrastructurii strategice pentru finalizarea pietei interne si identificarea proiectelor necesare care sa puna capat dependentei de o sursa unica de energie a anumitor state membre. 

 

Strategia privind incalzirea si racirea

 

Incalzirea si racirea, in cazul cladirilor si al industriei, consuma jumatate din energia UE. Mai mult, aceste activitati utilizeaza combustibili fosili in proportie de 75 %. Propunerea de strategie privind incalzirea si racirea pune accentul pe inlaturarea barierelor din calea decarbonizarii in cazul cladirilor si al industriei. Aceasta evidentiaza, de asemenea, faptul ca imbunatatirea eficientei energetice si utilizarea surselor de energie regenerabile vor avea un impact asupra securitatii energetice. O analiza mai aprofundata a acestui sector este deosebit de importanta, deoarece UE doreste sa isi imbunatateasca independenta fata de furnizorii externi. 

 

Context:

 

Una dintre prioritatile Comisiei Juncker este crearea unei uniuni energetice europene reziliente, cu o politica prospectiva in domeniul schimbarilor climatice. Obiectivul uniunii energetice europene, astfel cum este prevazut in strategia-cadru[1] din luna februarie a anului trecut, este de a le oferi consumatorilor din UE - gospodarii si intreprinderi - o energie sigura, durabila, competitiva si la preturi accesibile. Acest lucru va necesita o tranzitie fundamentala a peisajului nostru energetic. Apare astfel oportunitatea de a aprofunda inovarea in acest sector si de a contribui la crearea de locuri de munca si la cresterea economica in UE, precum si la asigurarea protectiei mediului. Comisia face un apel ferm catre Parlamentul European si Consiliu de a transforma propunerile de astazi in legislatie, cat de curand si cu titlu prioritar, pentru a consolida capacitatea Europei de a face fata eventualelor intreruperi ale aprovizionarii cu energie.

Securitatea aprovizionarii constituie una dintre cele cinci dimensiuni interconectate si interdependente ale uniunii energetice. Principalii factori determinanti ai securitatii energetice sunt finalizarea pietei interne si eficientizarea consumului energetic, insa securitatea energetica a UE este, de asemenea, strans legata de optiunile de politica energetica ale vecinilor sai. 

 

Sursa:CE