InfoWatch

InfoWatch

Abonare la serviciul InfoWatch:







 
Enterprise Europe Network
username

creati un cont nou creati un cont

Stiri EENultimele noutati din reteaua EEN

Abonati-va la feed-ul de stiri

Siguranta rutiera: reguli mai stricte in domeniul inspectiei automobilelor, pentru a salva vieti

13.07.2012
 

Controlul vehiculelor este fundamental pentru siguranța rutieră. Pe șoselele Europei iși pierd zilnic viața peste 5 persoane, in accidente cauzate de probleme de ordin tehnic. Din acest motiv, Comisia Europeană a adoptat noi reguli care inăspresc regimul de control și ii extind anvergura.
Defecțiunile tehnice constituie o cauză importantă a accidentelor, determinand 6% din totalul accidentelor de automobil, ceea ce inseamnă anual 2 000 de decese și mult mai multe accidentări. In ceea ce privește accidentele de motocicletă, 8% din totalul acestora sunt legate de defecțiuni tehnice
Principala problemă este aceea că pe șosele există prea multe vehicule cu probleme tehnice. Cateva studii recente elaborate in Regatul Unit și Germania indică faptul că un procent de pană la 10% din autovehicule prezintă in orice moment o defecțiune care le-ar impiedica să treacă cu succes de controlul tehnic. In plus, conform regulilor actuale, multe defecțiuni tehnice cu implicații grave pentru securitate (cum ar fi ABS și controlul electronic al stabilității) nu sunt nici măcar verificate.
Normele UE in vigoare care stabilesc standardele minime pentru controlul vehiculelor datează din 1977, cu actualizări minore. De atunci, insă, automobilele, conduita șoferilor și tehnologia au evoluat foarte mult.
Printre principalele elemente ale noilor măsuri propuse se numără următoarele:
 Verificarea obligatorie a scuterelor și motocicletelor in intreaga UE. Motocicliștii și conducătorii de scutere, in special cei tineri, reprezintă grupul de participanți la trafic cu cel mai mare risc.
Creșterea frecvenței inspecțiilor tehnice periodice in cazul automobilelor vechi. In cazul automobilelor care au intre 5 și 6 ani, numărul accidentelor grave cauzate de defecțiuni tehnice crește semnificativ .
Creșterea frecvenței controalelor pentru autoturisme și camionete cu kilometraj foarte mare. Astfel, aceste tipuri de autovehicule vor face obiectul unor controale similare celor aplicate in cazul taxiurilor sau al ambulanțelor, de exemplu.
Imbunătățirea calității controalelor prin stabilirea unor standarde minime comune in ceea ce privește defecțiunile, echipamentele și inspectorii.
Obligativitatea verificării componentelor electronice de siguranță.
Combaterea manipulării kilometrajului prin inregistrarea kilometrilor parcurși.
In toate cazurile, măsurile propuse stabilesc standarde minime comune pentru controlul autovehiculelor la nivelul UE, statele membre avand libertatea de a impune reguli mai stricte, dacă este cazul.
Sursa:CE