InfoWatch

InfoWatch

Abonare la serviciul InfoWatch:







 
Enterprise Europe Network
username

creati un cont nou creati un cont

Stiri EENultimele noutati din reteaua EEN

Abonati-va la feed-ul de stiri

Sectorul laptelui din UE se pregateste pentru eliminarea cotelor de lapte

26.03.2015
 

Regimul cotelor de lapte din UE se incheie la 31 martie 2015. Introdus pentru prima data in 1984, intr-o vreme cand productia din UE depasea cu mult cererea, regimul cotelor a fost unul dintre instrumentele care au vizat eliminarea acestor surplusuri structurale. Reformele succesive ale politicii agricole comune a UE au sporit orientarea sectorului catre piata si, in paralel, au furnizat o serie de noi instrumente, mai specializate, pentru sprijinirea producatorilor din zonele vulnerabile, cum sunt zonele montane, unde costurile de productie sunt mai ridicate. Termenul-limita pentru eliminarea cotelor a fost decis pentru prima data in 2003, pentru a permite producatorilor din UE sa raspunda intr-un mod mai flexibil cererii tot mai mari, in special de pe piata mondiala. Aceasta decizie a fost reconfirmata in 2008, printr-o serie de masuri vizand realizarea unei "tranzitii line". Totusi, in pofida cotelor, exporturile de produse lactate din UE au crescut in ultimii 5 ani cu 45 % ca volum si cu 95 % ca valoare. Prognozele privind piata arata ca perspectivele de crestere raman in continuare solide - in special in cazul produselor cu valoare adaugata, precum branzeturile, dar si al ingredientelor utilizate in produsele nutritionale, sportive si dietetice.

 

Intr-un discurs rostit inainte de incheierea regimului cotelor, comisarul UE pentru agricultura si dezvoltare rurala, Phil Hogan, a declarat: "Eliminarea regimului cotelor de lapte reprezinta atat o provocare, cat si o oportunitate pentru Uniune. Este o provocare pentru ca generatii intregi de agricultori din sectorul produselor lactate vor trebui sa faca fata unor situatii complet noi si, cu siguranta, unui climat de instabilitate. Insa, in termeni de crestere si de creare de locuri de munca, aceasta schimbare reprezinta cu certitudine o oportunitate. Prin punerea unui accent mai puternic pe produsele cu valoare adaugata si pe ingredientele pentru alimente functionale, sectorul produselor lactate poate deveni un factor economic determinant pentru UE. Pentru zonele mai vulnerabile, in care eliminarea regimului cotelor poate fi privita ca o amenintare, sunt prevazute o serie de masuri de dezvoltare rurala, conforme cu principiul subsidiaritatii."

Sursa:CE