InfoWatch

InfoWatch

Abonare la serviciul InfoWatch:







 
Enterprise Europe Network
username

creati un cont nou creati un cont

Stiri EENultimele noutati din reteaua EEN

Abonati-va la feed-ul de stiri

Reformele in tarile din vecinatatea UE

31.03.2014, sursa: Comisia Europeana
 

Raportul UE din 2013 privind eforturile depuse pentru a incuraja reformele in tarile din sudul si din estul Uniunii Europene arata rezultate diferite.

Prin intermediul politicii europene de vecinatate (PEV), UE ofera sprijin financiar tarilor partenere care s-au angajat sa intreprinda reforme guvernamentale si economice sau alte initiative constructive, cum ar fi combaterea coruptiei.

Politica de vecinatate urmareste sa promoveze prosperitatea, stabilitatea si securitatea in regiunea mediteraneana si in Europa de Est.

In ciuda progreselor semnificative inregistrate in implementarea reformelor pe plan politic si economic, in 2013 au izbucnit crize in multe tari, generate de instabilitatea politica si de problemele de securitate la nivel national si regional.

Un an cu provocari

In raportul din 2013 privind PEV, UE saluta adoptarea unei noi constitutii in Tunisia si reformele intreprinse in Maroc. In acelasi timp, isi exprima ingrijorarea cu privire la polarizarea politica si respectarea libertatii de intrunire si a presei in Egipt.

In Libia, problemele legate de securitate s-au agravat, ceea ce impiedica reconcilierea nationala si obtinerea stabilitatii politice. Libanul si Iordania se confrunta cu impactul razboiului civil din Siria asupra sistemelor lor politice, economice si sociale. Israelienii si palestinienii au inceput din nou negocierile de pace, dar se confrunta in continuare cu obstacole considerabile.

Progrese neuniforme

In tarile partenere PEV din estul Uniunii, Ucraina trece prin schimbari majore, provocate de protestele populatiei care doreste o asociere cu UE. UE si-a manifestat sprijinul fata de aceste aspiratii aproband, in aceasta luna, un pachet de asistenta financiara in valoare de 11 miliarde de euro in favoarea Ucrainei.

In timp ce in Moldova si in Georgia s-au inregistrat progrese, in Belarus reformele au fost insuficiente, iar in Azerbaidjan trebuie depuse, in continuare, eforturi pentru consolidarea drepturilor si libertatilor fundamentale.

In 2013, asistenta financiara acordata tarilor PEV s-a ridicat la 2,65 de miliarde de euro, cel mai mare buget alocat in cursul perioadei de finantare de 7 ani. In perioada 2014-2020, UE va acorda tarilor din vecinatatea Uniunii fonduri in valoare de 15,4 miliarde de euro. Acestea vor putea fi investite in domenii precum:

·         siguranta rutiera

·         transportul public

·         energiile regenerabile

·         infrastructura.

Tarile PEV beneficiaza de o intensificare a comertului cu UE, cetatenii acestora pot intra si iesi mai usor din UE si au posibilitati mai mari de a studia si de a participa la schimburi culturale. Procesul este sustinut de planuri de actiune convenite, pana in prezent, cu 12 dintre cele 16 tari PEV.