InfoWatch

InfoWatch

Abonare la serviciul InfoWatch:







 
Enterprise Europe Network
username

creati un cont nou creati un cont

Stiri EENultimele noutati din reteaua EEN

Abonati-va la feed-ul de stiri

Programul Uniunii Europene pentru protectia consumatorilor

01.04.2014, sursa: Reprezentanta Comisiei Europene
 

In schimbul a numai 5 centi pe an din partea fiecarui cetatean, programul Uniunii Europene privind protectia consumatorilor ii ajuta pe cetateni sa beneficieze din plin de drepturile lor de consumatori si sa participe in mod activ la piata unica. Bugetul total al programului este de 188,8 milioane de euro pentru perioada 2014-2020.

Programul privind protectia consumatorilor are un impact foarte mare asupra acestora in pofida bugetului sau redus. Programul le va fi de ajutor consumatorilor din toate statele membre, cu proiecte care merg de la coordonarea actiunilor de aplicare a legii si cofinantarea Centrelor Europene ale Consumatorilor pana la sprijinirea autoritatilor nationale in rezolvarea cazurilor de incalcare a legislatiei in domeniul protectiei consumatorilor. "Programul reprezinta un element esential in asigurarea faptului ca piata unica functioneaza in beneficiul consumatorilor pretutindeni in Europa" a declarat comisarul UE pentru protectia consumatorilor Neven Mimica.

S-au realizat multe prin primul Program privind protectia consumatorilor (2007-2013). Printre proiectele finantate in perioada respectiva s-au numarat actiuni de cooperare in domeniul aplicarii legii pe intreg teritoriul UE, proiecte educative precum Consumer Classroom (Clasa Consumatorului) si dezvoltarea unei platforme de solutionare online a litigiilor.

Noul program privind protectia consumatorilor va continua sa se bazeze pe aceste rezultate pozitive, concentrandu-se pe patru domenii cheie:
 o piata unica a produselor sigure in beneficiul cetatenilor si in interesul intreprinderilor si al comerciantilor competitivi;
 o piata unica in care cetatenii sa fie bine reprezentati de organizatii ale consumatorilor eficiente, care au capacitatea de a face fata provocarilor legate de mediul economic actual;
 facilitarea accesului la mecanisme de reparatie in caz de probleme, fara a fi nevoie sa se recurga la proceduri judiciare de lunga durata si costisitoare atat pentru consumatori, cat si pentru bugetul public; accesul mai usor la mecanismele de reparatie le va da mai multa incredere consumatorilor sa participe la piata si sa contribuie la cresterea economica;
 o colaborare concreta si eficienta intre organismele nationale in scopul de a sprijini aplicarea drepturilor consumatorilor si de a le oferi acestora consultanta.

Entitatile guvernamentale, organismele publice si organizatiile de consumatori de la nivel national si de la nivelul UE pot, de asemenea, sa solicite sprijin prin intermediul acestor fonduri.