InfoWatch

InfoWatch

Abonare la serviciul InfoWatch:







 
Enterprise Europe Network
username

creati un cont nou creati un cont

Stiri EENultimele noutati din reteaua EEN

Abonati-va la feed-ul de stiri

Prioritatile presedintiei maghiare a UE: economie, extindere, energie

05.01.2011
 


Ungaria a preluat presedintia rotativa de sase luni a Uniunii Europene la 1 ianuarie. Guvernul maghiar a anutat ca se va concentra asupra extinderii UE, asupra extinderii zonei Schengen si asupra discutiilor dintre Serbia si Kosovo. Energia va fi subiectul pe care se va concentra prima parte a presedintiei si va fi subiectul primului summit.
Ungaria, care inlocuieste Belgia la conducerea UE de la 1 ianuarie, a declarat ca extinderea si consolidarea Uniunii celor 27 de natiuni se vor numara printre prioritatile presedintiei sale de sase luni.
Tara a aderat la UE in 2004. Aceasta declara ca motto-ul presedintiei sale va fi o "Europa puternica cu o atitudine umana". Aceasta a prezentat patru teme principale asupra carora se va concentra in prima jumatate a anului 2011, si anume economia, reforma agricola, energia si extinderea UE.
Admitand faptul ca mandatul sau de sase luni va fi o "provocare uriasa", ministrul de externe Janos Martonyi a insistat in 20 decembrie ca Ungaria va merge pe calea trasata de Belgia in ultimele sase luni.
"Speram chiar sa nu remarcati prea mult schimbarea din presedintia rotativa", a declarat ministrul in timpul prezentarii prioritatilor Ungariei la presedintia UE de la Bruxelles, fiind citat de cotidianul britanic Financial Times. "Echipa este tanara si este prima data cand aceasta intra in arena. Sper ca nu vom fi taurul. Am dori sa fim, cu tot respectul cuvenit si cu multa modestie, toreadorul".
Printre sarcinile specifice asupra carora presedintia maghiara va trebui sa se concentreze in urmatoarele sase luni se numara stimularea legilor administratiei financiare ale UE, implementarea asa-numitei strategii Europa 2020, precum si lansarea discutiilor asupra bugetului post-2013 al Uniunii.
Desi nu a aderat inca la zona euro, Ungaria a promis de asemenea ca va acorda asistenta eforturilor destinate stabilizarii economice a acestor tari in urma crizelor datoriei din Grecia si din alte natiuni membre, precum si eforturilor destinate asigurarii pietelor ca masurile recent aprobate nu vor slabi moneda euro.
"Euro ca moneda nu este in criza", a declarat prim-ministrul maghiar Viktor Orban dupa summitul UE de final de an desfasurat la Bruxelles la inceputul acestei luni. "Ceea ce se intampla este o criza foarte conventionala a datoriei in unele state membre".
Budapesta a promis de asemenea sa contribuie la orientarea discutiilor de aderare dintre Croatia si UE catre incheierea cu succes a acestora si sa ajute Bulgaria si Romania sa isi atinga telul de a adera la zona fara pasapoarte a Schengen.
"Ungaria doreste sa acorde o atentie speciala avansarii procesului de extindere si oferirii unei perspective de integrare regiunii Balcanilor de Vest", potrivit unei declaratii de pe pagina de internet a presedintiei maghiare a UE.
"Unul din obiectivele prioritare este de asemenea sa consolidam dimensiunea estica a politicii de buna vecinatate, in cadrul careia Ungaria va gazdui al doilea Summit al Parteneriatului Estic in mai 2011", se adauga in declaratie.
Ungaria va pleda de asemenea pentru lansarea discutiilor dintre Serbia si Kosovo.
Tara va fi al treilea fost stat comunist care prezideaza UE, dupa mandatele Sloveniei si Republicii Cehe din 2008 si, respectiv, 2009. In plus, in
2011 va fi pentru prima data ca o tara est-europeana este urmata de o alta la conducerea Uniunii celor 27 de natiuni in acelasi an.
Belgia, tara a carui guvern nu a putut fi format din cauza diferendelor profunde dintre flamanzi si valoni, izbucnite dupa alegerile legislative din iunie, si-a indeplinit cu succes misiunea la sefia Uniunii Europene. Belgiei i se datoreaza, printre altele, crearea unor mecanisme stricte de supraveghere financiara in cadrul Uniunii sau aparitia mecanismului de stabilitate financiara, menit a sari, la nevoie, in ajutorul monedei europene. Ar mai fi de consemnat inclusiv intrarea in functiune a serviciului european pentru actiune externa, domeniu in care Ungaria va avea mult de lucru.
"UE are doua mari slabiciuni. Este vorba pe de-o parte de guvernul economic european, iar pe de alta parte de serviciul european pentru actiune externa. Imbunatatirea acestor doua domenii este esentiala pentru viitorul statelor membre", a declarat ministrul belgian de Externe, Steven Vanackere. De aceeasi parere este si omologul sau maghiar, Janos Martonyi, care a anuntat deja ca in timpul presedintiei Uniunii, Ungaria se va concentra cu precadere asupra crizei din zona euro. "Nimic nu este mai important acum ca linistirea pietelor financiare si depasirea crizei", a spus Martonyi.
Ungaria, tara care nu face parte din zona euro si care se confrunta momentam cu grave probleme economice, se simte "indepartata" de UE, spune Eniko Gyori, secretar de stat pe probleme europene. "Sondajele realizate recent indica o stare de spirit deloc imbucuratoare in Ungaria atunci cand vine vorba de UE. Dupa integrare, oamenii si-au pierdut increderea in Uniune. Ar fi timpul ca maghiarii sa simta ca au o minima legatura cu presedintia Uniunii Europene", declara Gyori.
Un summit al energiei
Ungaria planuieste sa se concentreze pe politica energetica, energia urmand sa fie subiectul principal al primului summit UE al anului, pe 4 februarie. Sefii de stat si de guvern urmeaza sa discute functionarea pietei europene a energiei. Printre problemele discutate se vor afla: infrastructura energetica, promovarea tehnologiilor energetice inovatoare si coordonarea politicilor energetice ale UE in beneficiul tarilor in curs de dezvoltare.
'Summitul energiei', cum a fost deja numit, va fi prima din actiunile presedinitiei maghiare in domeniul energiei. Evenimentul va fi urmat de o intalnire a ministrilor energiei, care vor incerca sa adopte, pe 28 februarie, concluziile a doua documente strategice majore.
Surse: EurActiv.com