InfoWatch

InfoWatch

Abonare la serviciul InfoWatch:







 
Enterprise Europe Network
username

creati un cont nou creati un cont

Stiri EENultimele noutati din reteaua EEN

Abonati-va la feed-ul de stiri

Parlamentul European impune o legislatie unica a licitatiilor publice si a contractelor de concesionare in UE

17.01.2014
 

Noile reguli UE privind licitatiile publice si contractele de concesionare vor asigura o calitate mai mare si un pret mai bun atunci cand autoritatile publice vor cumpara sau inchiria activitati, bunuri sau servicii. Totodata, noua legislatie comunitara va facilita accesul la licitatii al firmelor mici si mijlocii si vor include prevederi mai stricte privind subcontractarea.

Legislatia aprobata in 15.01.2014 in PE a fost deja agreata cu Consiliul in iunie 2013. Aceasta revizuieste regulile actuale privind licitatiile publice in UE si stabileste pentru prima data standarde comune in spatiul comunitar privind contractele de concesionare pentru a incuraja competitia corecta si a asigura un raport echilibrat intre pret si calitate, prin introducerea unor criterii noi de atribuire care pun mai mult accent pe aspectele legate de mediu, de inovatii si pe cele sociale.

Autoritatile publice cheltuiesc aproximativ 18% din PIB pe achizitiile de activitati, bunuri sau servicii, licitatiile fiind un instrument puternic pentru atingerea unor scopuri sociale specifice.
"Noile reguli trimit un semnal puternic catre cetateni care au dreptul sa vada o utilizare eficienta a banilor publici", a spus raportorul belgian Marc Tarabella (S&D).

"Noile reguli privind contractele de concesionare reprezinta, de asemenea, un semnal puternic in favoarea intaririi pietei interne. Ele creeaza un mediu economic sanatos, de care vor beneficia toti actorii, inclusiv autoritatile publice, operatorii economici si, in cele din urma, cetatenii UE: acum regulile jocului vor fi cunoscute de toata lumea", a adaugat Philippe Juvin (PPE), raportorul privind contractele de concesionare.

Datorita noului criteriu - "oferta cea mai avantajoasa economic" - in procedura de acordare a contractului, autoritatile publice vor putea accentua calitatea, consideratiile referitoare la mediu, aspectele sociale sau inovatia, tinand in continuare cont de pret si de costurile de implementare a achizitiei. "Noul criteriu va aduce finalul dictaturii celui mai mic pret, aducand in prim-plan calitatea", a explicat Tarabella.

Eurodeputatii au decis introducerea unei proceduri complet noi pentru a intari solutiile inovatoare in licitatiile publice. Noul "Parteneriat pentru Inovatie" va permite autoritatilor publice sa organizeze licitatii pentru a rezolva o problema specifica fara sa anticipeze solutia, lasand astfel spatiu contractorului si contractantului sa gaseasca impreuna solutii inovatoare.

Deasemenea, procedura de depunere a ofertelor companiilor va fi mai simpla, cu un "Document Unic European de Licitatie" bazat pe declaratii pe proprie raspundere. Doar castigatorul va trebui sa puna la dispozitie documentele originale. Acest lucru ar putea reduce povara administrativa a companiilor cu mai mult de 80% , conform estimarilor Comisiei Europene. Noile reguli vor incuraja divizarea contractelor in loturi, pentru a facilita accesul la licitatie al firmelor mai mici.

Pentru a combate dumpingul social si a asigura respectarea drepturilor lucratorilor, noile reguli includ prevederi referitoare la subcontractare si la "oferte anormal de mici". Astfel, ofertantii care nu respecta legislatia muncii din UE pot fi exclusi de la licitatii.

Acordul asupra noilor reguli UE privind concesionarile subliniaza ca statele membre raman in continuare libere sa decida in privinta executiei activitatilor sau serviciilor publice - prin mijloace proprii sau externalizate. Noua directiva "nu cere privatizarea intreprinderilor publice care ofera servicii publicului", se arata in text. Mai mult, deputatii recunosc caracterul special al apei ca bun public si accepta excluderea acestui sector din obiectul noilor reglementari.

Cele doua directive vor intra in vigoare 20 de zile dupa publicarea in Jurnalul Oficial al UE. Dupa aceasta data, statele membre au la dispozitie 24 de luni pentru a implementa prevederile noilor reguli in legislatia nationala.

Sursa:Parlamentul European