InfoWatch

InfoWatch

Abonare la serviciul InfoWatch:







 
Enterprise Europe Network
username

creati un cont nou creati un cont

Stiri EENultimele noutati din reteaua EEN

Abonati-va la feed-ul de stiri

Etichetele alimentelor vor fi schimbate. Din decembrie 2012 vor contine doar mentiunile de sanatate avizate de UE

30.07.2012
 

Producatorii romani si din celelalte state ale Uniunii Europene sunt obligati ca, din decembrie, sa schimbe etichetele produselor alimentare, pentru inscriptionare fiind acceptate numai mentiunile de sanatate aflate in lista permisa printr-un regulament adoptat la nivelul UE, potrivit Mediafax.
Astfel, incepand cu a doua parte a lunii decembrie, pentru calciu, de exemplu, vor fi permise opt mentiuni de sanatate, care se refera la reducerea riscului de imbolnavire si la mentinerea sanatatii sistemelor osoase, musculare, ale dintilor etc. Alte mentiuni, in afara celor acceptate, nu vor fi permise, explica specialistii in sanatate publica ai Ministerului Sanatatii (MS), citati intr-un comunicat remis agentiei MEDIAFAX.
Conform prevederilor Regulamentului 432/2012 de stabilire a unei liste de mentiuni de sanatate permise, inscrise pe produsele alimentare, altele decat cele care se refera la reducerea riscului de imbolnavire si la dezvoltarea si sanatatea copiilor, pe etichetele produselor din carne sau peste va fi facuta mentiunea ca acestea contribuie la imbunatatirea absorbtiei fierului atunci cand se consuma impreuna cu alte alimente care contin acest element. Mentiunea va putea fi utilizata doar pentru produsele alimentare care contin cel putin 50 de grame de carne sau peste intr-o singura portie cuantificata. Pentru a putea fi inscrisa, mentiunea trebuie insotita de o informare a consumatorului cu privire la faptul ca efectul benefic se obtine in conditiile unui consum de 50 de grame de carne sau peste impreuna cu unul sau mai multe alimente care contin fier non-heminic.

Fosforul contribuie la metabolismul energetic normal, la functionarea normala a membranelor celulare si la
mentinerea sanatatii sistemului osos si a dintilor, mentiunea putand fi utilizata doar pentru produsele alimentare care sunt cel putin o sursa a acestui element.
De asemenea, produsele alimentare cu cel putin o sursa de seleniu pot avea mentiunea potrivit careia acest element contribuie la mentinerea sanatatii parului si a unghiilor, la functionarea normala a sistemului imunitar si a glandei tiroide, contribuibd totodata la protejarea celulelor impotriva stresului oxidativ.
O alta reglementare vizeaza guma de mestecat fara zahar, pe care va putea fi citita mentiunea ca produsul contribuie la mentinerea mineralizarii dintilor si la neutralizarea acizilor din placa dentara si reducerea uscaciunii gurii.
Regulamentul UE face precizari legate si de efectele vitaminelor C, toata gama de B-uri, D, E si K, dar si ale nucilor. Astfel, nucile contribuie la imbunatatrea elasticitati vaselor de sange. Mentiunea poate fi utilizata doar pentru produsele alimentare care asigura un aport zilnic de 30 de grame de nuci. Pentru a putea fi inscrisa, mentiunea trebuie insotita de o informare a consumatorului cu privire la faptul ca efectul benefic se obtine in conditiile unui consum zilnic de 30 de grame de nuci.
UE reglementeaza si efectele benefice ale apei. Astfel, apa contribuie la mentinerea functilor fizice si cognitive normale, dar si la reglarea temperaturii corpului. Pentru a putea fi inscrisa, mentiunea trebuie insotita de o informare a consumatorului cu privire la faptul ca, pentru a se obtine efectele benefice, ar trebui sa se consume cel putin doi litri de apa pe zi, din toate sursele.
Zincul are peste 15 efecte benefice asupra organismului, care pot fi mentionate pe etichetele produselor alimentare ce il contin. Printre acestea se numara cele privind mentinerea vederii normale, protejarea celulelor impotriva stresului oxidativ si functionarea normala a sistemului imunitar, la procesul de diviziune celulara.
La fibrele din secara, producatorii vor putea trece mentiunea "contribuie la functionarea normala a intestinului".
Potrivit Ministerului Sanatatii, aceasta masura a fost luata la nivelul UE din nevoia de protejare a sanatatii cetatenilor. Regulamentul 432/2012 este afisat pe pagina oficiala a MS, la rubrica Informatii utile.
Ministerul Sanatatii va organiza, in perioada urmatoare, o intalnire de lucru cu reprezentantii asociatiilor din domeniu, in vederea discutarii modalitatilor de implementare a regulamentului
Sursa:CE