InfoWatch

InfoWatch

Abonare la serviciul InfoWatch:







 
Enterprise Europe Network
username

creati un cont nou creati un cont

Stiri EENultimele noutati din reteaua EEN

Abonati-va la feed-ul de stiri

Economia UE perspective

08.11.2012, sursa: Comisia Europeana
 


Perspectivele pe termen scurt ale economiei din UE şi din zona euro răman fragile, insă se preconizează o revenire treptată la creşterea PIB-ului in 2013, tendinţă care se va accentua in 2014.

La 7 noiembrie, Comisia şi-a publicat previziunile economice de toamnă pentru zona euro şi Uniunea Europeană in ansamblu. Acestea urmăresc o serie de indicatori, cum ar fi produsul intern brut (PIB), inflaţia, gradul de ocupare a forţei de muncă şi finanţele publice pentru perioada 2012-2014.

Consecinţele crizei financiare continuă să afecteze creşterea economică şi gradul de ocupare a forţei de muncă din UE şi din zona euro, dar se aşteaptă ca nivelul creşterii economice să inregistreze o redresare treptată de la inceputul anului 2013.

Produsul intern brut

In 2012, PIB-ul real se va contracta cu 0,3% in UE şi cu 0,4% in zona euro. Cu toate acestea, acţiunile politice concrete care au fost iniţiate pentru a ţine criza sub control şi măsurile menite să imbunătăţească modul de funcţionare a uniunii economice şi monetare au contribuit la stabilizarea economiei UE.

Pentru 2013, se preconizează revenirea treptată la o tendinţă de creştere. Se estimează că PIB-ul va creşte cu 0,4% in UE şi cu 0,1% in zona euro, deşi vor continua să existe variaţii semnificative de la o ţară la alta. Unele economii europene şi-au pierdut din competitivitate, dar o vor recaştiga treptat.

Cumulate cu reformele structurale, aceste tendinţe vor pregăti terenul pentru o dezvoltare economică mai puternică şi mai uniform distribuită in 2014, cand se estimează că PIB-ul va creşte cu 1,6% in UE şi cu 1,4% in zona euro.

Åžomajul

Avand in vedere slăbirea ritmului activităţilor economice, se estimează că rata şomajului pentru anul 2012 va ajunge la 10,5% in UE şi la 11,3% in zona euro. Se preconizează că aceasta va atinge un nivel maxim in 2013 (10,9% in UE şi 11,8% in zona euro), inainte de a scădea uşor in 2014.

Olli Rehn, comisarul european pentru afaceri economice ÅŸi monetare:

"Prognozele noastre indică o imbunătăţire treptată a perspectivei de creştere economică a Europei incă de la inceputul anului viitor. Au fost luate decizii strategice majore, care au pregătit terenul pentru consolidarea climatului de incredere. Presiunea de pe pieţe a scăzut, insă nu ne putem culca pe laurii victoriei. Europa trebuie să continue combinarea unor politici bugetare fiabile cu reforme structurale in vederea creării condiţiilor necesare pentru creşterea durabilă, cu scopul de a reduce nivelurile actuale inacceptabil de ridicate ale şomajului."

Inflaţia

Se estimează că inflaţia va scădea in 2013, urmand să ajungă la 2,0% in UE şi la 1,8% in zona euro.