InfoWatch

InfoWatch

Abonare la serviciul InfoWatch:







 
Enterprise Europe Network
username

creati un cont nou creati un cont

Stiri EENultimele noutati din reteaua EEN

Abonati-va la feed-ul de stiri

Deschiderea procedurii de insolventa

23.07.2010
 

Procedura insolventei unei firme poate fi declansata de creditori doar in cazul datoriilor mai mari de 45.000 lei, potrivit modificarilor aduse Legii privind procedura insolventei publicate in Monitorul Oficial, aceasta valoare a creantei fiind majorata de la 30.000 lei, cat era pana in prezent. Deschiderea procedurii insolventei va putea fi ceruta de creditori dupa trecerea a 90 de zile de la data scadentei.

In cazul salariatilor, acestia pot solicita insolventa societatii pentru mai mult de sase salarii medii brute pe economie pe salariat.

O alta modificare adusa legii permite debitorului sa solicite judecatorului sindic sa ii oblige pe creditorii care au introdus cererea de deschidere a procedurii de insolventa sa consemneze, in termen de cinci zile, la o banca, o cautiune de cel mult 10% din valoarea creantelor. Cautiunea va fi restituita creditorilor daca cererea lor va fi admisa, iar in caz de neadmitere a insolventei cautiunea va fi folosita pentru a acoperi pagubele suferite de debitori.

Termenul de inscriere in tabloul creditorilor este de 45 zile de la data deschiderii procedurii insolventei, se mai arata in Legea 169/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 85/2006 privind procedura insolventei.

Executarea planului de reoganizare nu poate depasi 3 ani

In cazul aprobarii planului de reorganizare acesta nu poate depasi trei ani, socotiti de la data confirmarii. Datoriile cu scadenta mai mare de trei ani, precum credite sau leasing, vor fi cuprinse in planul de reorganizare numai pentru aceasta perioada. Dupa realizarea tuturor obligatiilor din plan si inchiderea procedurii de reorganizare, aceste plati vor continua conform contractelor din care rezulta.

Sursa: Euactiv si Hotnews