InfoWatch

InfoWatch

Abonare la serviciul InfoWatch:







 
Enterprise Europe Network
username

creati un cont nou creati un cont

Stiri EENultimele noutati din reteaua EEN

Abonati-va la feed-ul de stiri

Consultare publica - transmisiile pe internet

26.04.2013, sursa: Comisia Europeana
 


Streamingul video le oferă utilizatorilor de internet o gamă mai variată de programe TV şi filme. Avem nevoie de părerea dumneavoastră despre abordarea europeană, astfel incat toată lumea să aibă de caştigat.

Tot mai multe persoane aleg să urmărească emisiuni şi filme pe televizoare conectate la internet, calculatoare, laptopuri, tablete, smartphone-uri şi console de jocuri. Astfel pot vedea ce doresc, cand doresc şi unde doresc.

Insă societăţile clasice de radiodifuziune şi televiziune spun că furnizorii de asemenea servicii pe internet nu se supun aceloraşi reguli şi aceluiaşi regim de supraveghere, ceea ce ii pune, in mod incorect, intr-o poziţie avantajoasă.

Comisia recunoaşte că există o problemă şi consideră că este nevoie de o abordare comună la nivelul UE, care să le garanteze consumatorilor servicii mai bune şi mai variate, la preţuri echitabile.

Inainte de a face propuneri, Comisia doreşte să vă ceară părerea prin intermediul unei consultări publice cu titlul "Pregătirea pentru convergenţa deplină a lumii audiovizuale: creşterea, creaţia şi valorile". Puteţi face comentarii pe marginea intrebărilor din documentul de dezbatere pană la sfarşitul lui august 2013. Documentul conţine aspecte care trebuie analizate, printre care se numără:
sprijinirea societăţilor europene de televiziune şi radiodifuziune pentru a face mai bine faţă concurenţei internaţionale (in special din partea SUA)
protejarea valorilor şi principiilor europene - libertatea presei, protecţia copiilor, accesibilitatea pentru utilizatorii cu dizabilităţi, etc.
promovarea unor standarde comune astfel incat utilizatorii să aibă acces la transmisii digitale şi conţinut audiovizual de oriunde din UE
finanţarea filmelor, a emisiunilor TV şi a altor conţinuturi audiovizuale
intervenţie publică pentru stimularea unui sector audiovizual deschis şi diversificat.

Trecerea la transmisiile pe internet face deja obiectul unor discuţii in mai multe ţări din UE şi in Parlamentul European.

Diversele dezbateri ar putea conduce la adoptarea unor norme diferite de către statele membre şi ar impiedica dezvoltarea pieţei. Astfel, consumatorii nu ar mai putea să beneficieze de cel mai bun acces posibil.

Iată de ce ar fi logic să aplicăm cat mai curand o politică europeană comună in acest domeniu. Deocamdată Comisia nu are o opţiune clară, dar va lua in calcul toate posibilităţile inainte de a-şi inainta propunerile. Una din variante ar fi actualizarea normelor UE cu privire la serviciile audiovizuale .

Comisia a lansat recent şi alte consultări publice pe teme similare: pluralismul şi libertatea mijloacelor de informare in masă şi independenţa autorităţilor de reglementare in domeniul mass-media audiovizuale. Puteţi participa la aceste consultări pană la data de 14 iunie 2013