InfoWatch

InfoWatch

Abonare la serviciul InfoWatch:







 
Enterprise Europe Network
username

creati un cont nou creati un cont

Stiri EENultimele noutati din reteaua EEN

Abonati-va la feed-ul de stiri

Comisia Europeana prezinta un cadru pentru protejarea statului de drept in Uniunea Europeana

13.03.2014, sursa: Comisia Europeana
 

Comisia Europeana a adoptat astazi un cadru nou pentru abordarea amenintarilor sistemice la adresa statului de drept in oricare dintre cele 28 de state membre ale UE. Initiativa are la baza doua dezbateri de orientare privind statul de drept organizate de colegiul comisarilor la 28 august 2013 si la 25 februarie 2014, in cadrul carora s-a ajuns la concluzia ca este necesar sa se conceapa un instrument pentru a se face fata, la nivelul UE, amenintarilor sistemice la adresa statului de drept. Noul cadru privind statul de drept va completa procedurile de constatare a neindeplinirii obligatiilor - atunci cand a fost incalcata legislatia UE - si asa-numita "procedura de la articolul 7" din Tratatul de la Lisabona, care, fiind cea mai stricta sanctiune, permite suspendarea drepturilor de vot in cazul unei "incalcari grave si persistente" a valorilor UE de catre un stat membru. Noul cadru instituie un instrument de avertizare timpurie care permite Comisiei sa initieze un dialog cu statul membru in cauza pentru a preveni escaladarea amenintarilor sistemice la adresa statului de drept. Daca nu se gaseste nicio solutie bazata pe noul cadru al UE privind statul de drept, in ultima instanta se va aplica intotdeauna articolul 7 pentru solutionarea unei crize si pentru asigurarea conformitatii cu valorile Uniunii Europene. Noul cadru nu confera si nici nu prevede competente noi pentru Comisie, dar confera transparenta modului in care Comisia isi exercita rolul in temeiul tratatelor.

Presedintele Comisiei Europene, José Manuel Durão Barroso, a declarat: "Statul de drept este unul dintre pilonii de baza ai Uniunii Europene, fundamentul sau. In calitatea sa de gardian al tratatelor, Comisia Europeana are un rol crucial in ceea ce priveste asigurarea respectarii statului de drept. Am atras atentia in mod sistematic asupra necesitatii unui cadru mai bun care sa permita Comisiei sa intervina intr-un stadiu timpuriu si in mod transparent in cazul unor amenintari grave si sistemice la adresa statului de drept dintr-un stat membru. Astazi, Comisia respecta acest angajament, garantand ca, in viitor si pe baza experientei din trecutul nostru recent, vom putea preveni si solutiona in mod eficace crizele legate de statul de drept din statele noastre membre."

Principalele caracteristici ale noului cadru privind statul de drept

·         Noul cadru se bazeaza pe deplin pe tratatele actuale ale UE, completand instrumentele existente, si anume procedura prevazuta la articolul 7 si procedurile Comisiei de constatare a neindeplinirii obligatiilor. Bineinteles, acesta nu exclude modificari viitoare ale tratatelor in acest domeniu.

·         Cadrul se axeaza pe statul de drept. Statul de drept reprezinta fundamentul tuturor valorilor pe care se bazeaza Uniunea. Prin garantarea respectarii statului de drept, se asigura protectia altor valori fundamentale. Comisia a adoptat o definitie in sens larg a statului de drept, pe baza principiilor stabilite in jurisprudenta Curtii Europene de Justitie si a Curtii Europene a Drepturilor Omului, sensul fiind, in esenta, un sistem in care se aplica legile si se asigura respectarea acestora (a se vedea anexa 2).

·         Cadrul poate fi activat in situatiile in care exista o deficienta sistemica ce afecteaza integritatea, stabilitatea si buna functionare a institutiilor si a mecanismelor instituite la nivel national pentru asigurarea statului de drept. Cadrul UE nu este conceput pentru a aborda situatii individuale sau cazuri izolate de incalcare a drepturilor fundamentale sau de erori judiciare.

·         Egalitatea dintre statele membre: cadrul se va aplica in acelasi mod in toate statele membre si va functiona pe baza acelorasi elemente de referinta cu privire la ceea ce se considera a fi o amenintare sistemica la adresa statului de drept.

·         Cadrul UE instituie un instrument de avertizare timpurie prin intermediul caruia se va raspunde amenintarilor la adresa statului de drept si care permite Comisiei sa initieze un dialog cu statele membre vizate pentru identificarea unor solutii inainte de a se recurge la mecanismele juridice existente prevazute la articolul 7 din tratat.

·         Comisia Europeana are un rol central in acest cadru nou privind statul de drept, in calitatea sa de gardian independent al valorilor Uniunii. Comisia poate valorifica expertiza altor institutii ale UE si organizatii internationale [in special Parlamentul European, Consiliul, Agentia pentru Drepturi Fundamentale, Consiliul Europei, Organizatia pentru Securitate si Cooperare in Europa (OSCE) etc.].

Un proces in trei etape

Obiectivul cadrului este de a permite Comisiei sa identifice o solutie impreuna cu statul membru vizat, pentru a preveni aparitia unei amenintari sistemice la adresa statului de drept de natura sa devina un "risc clar de incalcare grava" ce ar putea declansa aplicarea articolului 7 din Tratatul UE. In cazul in care exista indicii clare ale unei amenintari sistemice la adresa statului de drept dintr-un stat membru, Comisia poate lansa o "procedura prealabila procedurii prevazute la articolul 7", initiind un dialog cu statul membru respectiv. Procesul are trei etape (a se vedea figura din anexa 1):

1.    Evaluarea Comisiei: Comisia va colecta si va examina toate informatiile relevante si va stabili daca exista indicii clare ale unei amenintari sistemice la adresa statului de drept. In cazul in care, in urma acestei evaluari, considera ca exista in mod real o situatie de amenintare sistemica la adresa statului de drept, Comisia va initia un dialog cu statul membru vizat prin trimiterea "avizului sau privind statul de drept", care va constitui un avertisment pentru statul membru, si justificarea motivelor sale de ingrijorare. Comisia va da statului membru vizat posibilitatea de a raspunde.

2.    Recomandarea Comisiei: intr-o a doua etapa, cu exceptia cazului in care chestiunea a fost deja solutionata in mod satisfacator, Comisia va emite o "recomandare privind statul de drept" adresata statului membru. Comisia va recomanda statului membru ca, intr-un termen stabilit, sa rezolve problemele identificate si sa o informeze cu privire la masurile luate in acest scop. Comisia isi va publica recomandarea.

3.    Masurile luate ca urmare a recomandarii Comisiei: intr-o a treia etapa, Comisia va monitoriza masurile adoptate de statul membru ca urmare a recomandarii. Daca nu se ia nicio masura satisfacatoare in termenul stabilit, Comisia poate recurge la unul dintre mecanismele prevazute la articolul 7 din Tratatul UE.

Intregul proces se bazeaza pe un dialog continuu intre Comisie si statul membru vizat. Comisia va informa Parlamentul European si Consiliul cu regularitate si in detaliu.