InfoWatch

InfoWatch

Abonare la serviciul InfoWatch:







 
Enterprise Europe Network
username

creati un cont nou creati un cont

Stiri EENultimele noutati din reteaua EEN

Abonati-va la feed-ul de stiri

Comisia Europeana ajuta intreprinderile sa recupereze creante transfrontaliere in valoare suplimentara de 600 de milioane de euro

26.07.2011
 

O mică societate italiană producătoare de branză furnizează mozzarella unui fabricant de pizza congelată din Franța. După ce societatea franceză nu și-a onorat plățile, firma italiană a incetat livrările, dar a rămas cu facturi neplătite in valoare de mii de euro. Cum iși va recupera datoria societatea italiană? Astăzi, nu există un răspuns ușor la această intrebare. Autorii fraudelor pot transfera cu ușurință bani dintr-un stat membru in altul, acumuland fonduri in diferite conturi din mai multe țări. Și cetățenii sunt prejudiciați atunci cand produsele cumpărate on-line nu sunt livrate niciodată sau atunci cand un părinte aflat in străinătate nu plătește pensia alimentară. In prezent, legislația națională reglementează situația in care banca plătește datoria către un creditor din contul bancar al unui client. Situația actuală in cele 27 de state membre este complicată din punct de vedere juridic, necesită timp și este costisitoare. Aproximativ 1 milion de intreprinderi mici au probleme cu creanțele transfrontaliere și in fiecare an se anulează in mod inutil datorii in valoare de pană la 600 de milioane de euro, din cauză că este prea descurajator pentru intreprinderi să fie implicate in litigii judecate in străinătate, care pot fi costisitoare și generatoare de confuzii. Comisia Europeană propune astăzi o nou ordonanță asiguratorie de indisponibilizare a conturilor bancare la nivel european pentru facilitarea recuperării creanțelor transfrontaliere, deopotrivă pentru cetățeni și intreprinderi.
"Doresc ca recuperarea creanțelor transfrontaliere să fie la fel de ușoară ca recuperarea creanțelor pe plan intern", a declarat dna Viviane Reding, comisarul UE pentru justiție. "Societățile pierd aproximativ 2,6 % din cifra lor anuală de afaceri din cauza creanțelor incerte. Aceasta este o deficiență a pieței noastre unice pe care trebuie să o remediem rapid și energic! Intreprinderile au nevoie de o soluție simplă - o ordonanță asiguratorie de indisponibilizare a conturilor bancare aplicabilă la nivel european - astfel incat banii să rămană acolo unde se află pană cand o instanță va lua o hotărare privind rambursarea fondurilor. In acest context economic dificil, societățile au nevoie de răspunsuri rapide. Fiecare euro contează, in special pentru intreprinderile mici".
Intreprinderile mici și mijlocii (IMM-urile) reprezintă 99 % din intreprinderile existente in UE. Aproximativ 1 milion dintre acestea au probleme cu creanțele transfrontaliere. Procedurile pentru recuperarea creanțelor aflate sub jurisdicția altei țări sunt complexe, multiplicand costurile suportate de intreprinderile care doresc să iși vandă produsele pe teritoriul UE. Problemele tipice variază de la diferențe intre legislațiile naționale, pană la costurile aferente angajării unui avocat suplimentar și traducerii documentelor. Cetățenii se confruntă cu dificultăți similare atunci cand incearcă să iși recupereze banii de la comercianți care incalcă legea sau să determine un părinte aflat in altă țară membră a UE să iși respecte obligația de a plăti pensia alimentară.
Inițiativa legislativă de astăzi vizează facilitarea acestor cereri transfrontaliere și oferă creditorilor o mai mare siguranță cu privire la recuperarea creanțelor lor, sporind astfel increderea in tranzacțiile comerciale efectuate in cadrul pieței unice a UE. Aceasta face parte din programul "Justiție pentru creștere" al Comisiei, care are drept obiectiv să valorifice potențialul spațiului comun de justiție al UE in favoarea comerțului și a creșterii.
Context
Regulamentul va institui o nouă ordonanță asiguratorie europeană de indisponibilizare a conturilor bancare, ce va permite creditorilor să blocheze suma datorată in contul bancar al debitorului. Această ordonanță poate avea o importanță crucială in cadrul procedurilor de recuperare a creanțelor, deoarece ii impiedică pe debitori să iși retragă sau să iși lichideze activele pe durata necesară obținerii și executării unei hotărari cu privire la fondul cauzei respective. Acest instrument va crește șansele de a recupera cu succes creanțele transfrontaliere.
Noua ordonanță europeană va permite creditorilor să blocheze fondurile in conturi bancare in aceleași condiții in toate statele membre ale UE. Un element important este acela că nu se vor efectua modificări ale sistemelor naționale de indisponibilizare a fondurilor. Comisia adaugă doar o procedură europeană pe care creditorii pot opta să o utilizeze pentru recuperarea creanțelor in străinătate, in alte țări membre ale UE. Noua procedură este o procedură interimară de protecție. Pentru a intra efectiv in posesia banilor, creditorul va trebui să obțină o hotărare finală in cauza respectivă, in conformitate cu legislația națională sau utilizand una dintre procedurile europene simplificate, cum ar fi procedura europeană cu privire la cererile cu valoare redusă.
Ordonanța asiguratorie europeană de indisponibilizare a conturilor bancare se va afla la dispoziția creditorului ca o alternativă la instrumentele existente in temeiul legislației naționale. Aceasta va avea un caracter protector, ceea ce inseamnă că se va limita la blocarea contului debitorului, dar nu va permite efectuarea plăților către creditor. Instrumentul va fi aplicabil doar in cauze transfrontaliere. Ordonanța asiguratorie europeană de indisponibilizare a conturilor bancare va fi emisă in cadrul unei proceduri ex parte, ceea ce inseamnă că va fi emisă fără ca debitorul să aibă cunoștință de aceasta, permițand astfel obținerea unui "efect surpriză". Instrumentul prevede norme comune referitoare la jurisdicție, condițiile și procedura de emitere a unei ordonanțe; un ordin de divulgare privind conturile bancare; modul in care acesta ar trebui să fie executat de instanțele și autoritățile naționale, precum și căi de atac pentru debitor și alte elemente de apărare a persoanei chemate in judecată.
Propunerea de regulament privind ordonanța asiguratorie europeană de indisponibilizare a conturilor bancare va fi acum transmisă Parlamentului European și Consiliului UE pentru a fi adoptată in cadrul procedurii legislative ordinare și cu majoritate calificată.
Pentru informații suplimentare
Comisia Europeană - Sala de presă online pe teme de justiție:
http://ec.europa.eu/justice/newsroom